Jucării Pentru Copii
Copilul râde:
„Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul! (…)”
(Lucian Blaga – Trei feţe)
Asociaţia “Ţine de tine!” organizează, anual în preajma zilei de 1 iunie o acţiune care constă în strângerea de jocuri şi jucării pentru copii proveniţi din familii cu situaţii materiale grele. Datorită generozităţii copiilor şi părinţilor din oraş, dar şi prin parteneriatele cu firmele locale, campaniile “Jucării pentru copii” s-au bucurat până acum de un real succes, atfel că de fiecare dată am reuşit să aducem câte o bucurie în sufletele celor nevoiași. Asta e şansa lor si pentru asta vă mulţumim!
In speranţa că şi viitoarele campanii vor avea un rezultat cel puţin la fel de bun ca cele de până acum, şi că numărul copiilor care se vor bucura de ajutorul vostru va creşte, noi vă lăsăm adresa noastră de e-mail: tinedetine@yahoo.com, sau ne puteţi găsi şi pe Facebook. Nu ezitaţi să ne contactaţi pentru orice informaţie legată de campania „Jucării pentru copii” sau de orice altă acţiune derulată de Asociaţia „Ţine de tine”.
De asemenea, pentru donaţii in bani, vă rugăm vizitati rubrica „Donează & 2%!” din cadrul acestui site, unde veţi găsi modalităţile prin care puteţi face acest lucru. Nici o sumă nu este prea mică!
Mulţumim încă o dată pentru implicare si nu uitaţi: donaţi şi voi o jucărie, orice copil are dreptul la bucurie.